Deși astăzi extensiile de gene sunt purtate de milioane de femei, știai că acestea au fost create de un bărbat? Pentru a afla mai multe astfel de detalii controversate, voi pătrunde în tainele istoriei din industrie.
Se spune că la începutul secolului XX, pictorul și make-up artistul Max Factor a descoperit extensiile de gene. De fapt, D. W. Griffith, un proeminent regizor din SUA, este cel care i-a luat-o puțin înainte cu o „improvizație” de gene false. În 1916, regizorul și-a dorit ca Seena Owen, actrița lui principală din filmul „Intoleranță”, să poarte gene lungi, special create pentru acest rol. Astfel, a sugerat să se lipească butașii de păr de la o perucă pe pleoapele acesteia.
Primele extensii de gene – benzile
Abia în 1927, Max Factor și-a adus și el contribuția la tehnica deja inventată, prin realizarea primelor gene false, sub forma unor benzi.
Acestea au luat avânt, când celebra Phyllis Haver le-a purtat în faimosul musical „Chicago”. Pe atunci „extensiile” de gene se lipeau sub forma unor „franjuri” pe o ață specială, după care întreaga construcție se aplica pe pleoapa superioară, la baza genelor naturale.
La acea vreme, astfel de extensii aveau un efect foarte fals, erau foarte scumpe și produse în ediție limitată. Acestea nu puteau fi purtate mai mult de câteva ore din cauza adezivului de slabă calitate, care putea provoca grave probleme de sănătate.
De la genele smocuri la extensiile de gene fir cu fir
La începutul secolului XXI, au apărut genele smocuri adică smocuri din păr sintetic, care se lipeau la baza pleoapei cu ajutorul unui adeziv special și rezistau mai mult decât genele pe bandă.
Ceva mai târziu, în 2003, industria extensiilor de gene a cunoscut îmbunătățiri majore, când stilistul și make-up artistul Shu Uemura, din Japonia, a inventat genele fir cu fir, foarte populare și astăzi. Însă, cea care a dat tonul acestui nou trend a fost Madonna, prima posesoare a extensiilor de gene fir cu fir. Acestea le imită pe cele naturale de la formă și curbură până la baza groasă și vârfurile subțiri. Nu mai trebuie să îți spun că acest tip de gene sunt preferatele salonului Izzu Lashes, nu?
Așadar, extensiile de gene au o lungă istorie tumultoasă în spate, iar astăzi ne putem bucura că le putem purta permanent, fără să ne facem griji că pot afecta globul ocular.
#IzzuLashes #EyelashHistory #EyelashesExtensions #EyelashTechnician #MaxFactor #DWGriffith #SeenaOwen #PhyllisHaver #ShuUemura #Madonna #bebravebeyou #bebeautiful #Iași